Preavizul datorat de angajator salariatului

 Preavizul datorat de angajator salariatului

 Preavizul datorat de angajator salariatului 150 150 Social Accounting

Salariatului trebuie să i se comunice, cu un anumit interval de timp înainte, faptul că va fi concediat, pentru că acesta să aibă posibilitatea de a-şi găsi un alt loc de muncă. Cu privire la acest interval de timp, trebuie făcute următoarele precizări:
– nu orice concediere trebuie preavizată;
– situaţii în care nu se acordă perioada de preaviz.

Acordarea preavizului este obligatorie în următoarele situaţii:
– pentru inaptitudine fizică şi/sau psihică;
– pentru necorespundere profesională;
– pentru motive care nu ţin de persoană salariatului.

În următoarele situaţii nu este necesară acordarea preavizului:
– în cazul concedierii discplinare;
– în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile;
– în cazul în care salariatul se află în perioada de probă.

Potrivit art. 75 din Codul muncii republicat, persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.

Fac excepţie de la aceste prevederi persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. d), care se află în perioada de probă.

În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu excepţia cazului situţiiilor în care salariaţii au contractul suspendat pentru absenţe nemotivate.

Perioada de preaviz nu se decupează din perioada de şomaj tehnic, deoarece şomajul tehnic constituie o perioadă de suspendare a contractului de muncă. Deci se termină şomajul tehnic, după care începe perioada de preaviz.

Preavizul se trece obligatoriu în decizia de concediere (în cazul temeiurilor la care se acordă preaviz).

Pentru ca desfacerea contractului de muncă să fie legală, nu este suficient ca salariatul să fie încunoştiinţat cu privire la concediere, ci trebuie să se precizeze expres că i se acordă preavizul, precum şi durata acestuia.

După cum s-a decis, durata preavizului trebuie indicată în mod obligatoriu în cuprinsul deciziei de concediere, însă angajatorul poate aduce la cunoştinţă salariatului intenţia sa de a denunţa unilateral contractul individual de muncă printr-un act prealabil de concediere, în care să scrie termenul de preaviz (Curtea de Apel Bucureşti, Decizia nr. 4.052/2009).

Pe de altă parte, simpla înştiinţare a salariatului cu privire la termenul de preaviz nu reprezintă o decizie de concediere, deci nu poate fi contestată în instanţă (Curtea de Apel Constanţa, Decizia nr. 161/2008).

Salariatul nu poate renunţa la dreptul la preaviz. Astfel, potrivit art. 38 din Codul muncii, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Dacă salariatul optează pentru a nu se mai prezenta la serviciu, deşi nu fusese dispensat de această obligaţie de către angajator, el va putea fi concediat disciplinar pentru absenţe nemotivate. Instanţele au decis în mod constant în acest sens.