Repausul săptămânal – Legislația Muncii

Repausul săptămânal – Legislația Muncii

Repausul săptămânal – Legislația Muncii 150 150 Social Accounting

Art. 137 din Codul muncii stabilește:

repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbătă și duminică.

-Repausul saptamanal este de 48 de ore consecutive, de regula sambata si duminica.

Legea nr. 97/2015 pentru modificarea art. 137 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii a aparut in Monitorul Oficial, partea I, nr. 316 din 8 mai
– în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern
situație, în care, salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă;

– zilele de repaus săptămânal pot fi acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.

Prin urmare, pe durata unei săptămâni, salariatul trebuie să beneficieze de 2 zile consecutive de repaus întotdeauna în natură. Dacă cele două zile nu sunt acordate sâmbătă și duminica, salariatul trebuie să beneficieze de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

Activitatea prestată în week-end este considerată activitate prestată în zi de repaus săptămânal astfel încât salariatul trebuie se beneficieze de alte două zile libere consecutive de exemplu duminica și luni și să i se acorde și un spor la salariu de bază dacă nu ne aflăm într-una dintre situațiile de excepție mai sus prevăzute.

Remarcă: nerespectarea dispozițiilor legale privind munca suplimentară și cele privind acordarea repausului săptămânal constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei în bază art. 260 alin. (1) lit. i) și j) din Codul muncii.”