Ordonanţa militară nr. 2, din data de 21 martie 2020 prevede suspendarea temporară a activităţilor de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cum sunt mall-urile. Excepţie de la această prevedere fac magazinele alimentare şi farmaciile din cadrul centrelor comerciale, care pot rămâne deschise.
Această ordonanţă militară afectează şi cabinetele stomatologice, care sunt nevoite să îşi suspende temporar activitatea.
Persoanelor le este recomandat ca în intervalul orar 06.00 – 22.00 să iasă din casă doar pentru activităţi de strictă necesitate.
De asemenea, din data de 23 martie 2020, cetăţenilor le este permisă ieşirea din locuinţe, în intervalul orar 22.00 – 06.00, doar dacă au completată o declarație pe propria răspundere sau o adeverință de la serviciu.
Textul întregii ordonanţe poate fi consultat aici.